Se schimbă legea pensiilor în România, este inevitabil: vestea pe care o așteaptă pensionarii, până la 31 decembrie
În ultimele luni, s-au vehiculat o serie de variante pentru majorarea pensiilor în România. Indiferent de cifrele care au ajuns însă în spațiul online, niciuna nu se apropie de cei 16% reprezentați de inflație în luna septembrie.
Un lucru este sigur, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile vor crește în România pentru toți pensionarii. În luarea unei decizii, vor fi implicate toate cele trei partide din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR. Cu toate acestea, fiecare oficial implicat în luarea deciziei iese la interval de parcă nu face parte din coaliție, de parcă se luptă pentru binele românilor din opoziție, nu fac parte din aceeași echipă. În realitate, de fapt, toți sunt într-o campanie electorală mai agresivă ca niciodată și puțini au fost la fel de agresivi precum Marcel Ciolacu, liderul PSD.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor, de când
În această săptămână, Marcel Ciolacu a fost invitat la podcastul România lui Cristache. Cu această ocazie, oficialul PSD a profitat de ocazie și a venit cu un anunț legat de majorarea pensiilor, probabil unul dintre cele mai importante subiect de pe acest final de an.
Ca și până acum, varianta vehiculată pentru majorarea pensiilor este de minim 10%, deși premierul României a spus că ar trebui să fie 11%. ”10% este un minim de la care plecăm cu creșterea. Legal trebuie peste 5,2%, rata inflației de anul trecut. Vom lua decizia cea mai sustenabilă. Dar este o abordare să o facem și după anul în curs și când închizi anul fiscal, în februarie să vii cu diferența.”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu în cadrul podcastului „România lui Cristache” de pe EVZ Capital.”, a explicat Marcel Ciolacu.
Ideea de la care plecăm este că un pensionar nu poate trăi cu 1.000 sau 1.500 de lei pensie. Acum când vii cu un procent se aplică bazei. Vom veni și vom mări procentul de mărire al pensiilor doar pe partea de contribuții. Adică cât ai contribuit la fondul de pensii, acolo ți se aplică mărirea. E posibil și să avem un ajutor de tip „One Offer”. Am cerut Ministrului Muncii și al Finanțelor să se vină cu o statistică clară pe venituri pe familie.”, a relatat liderul PSD.
În final, toate particularitățile referitoare la pensiile românilor se vor bate în cuie înainte de 31 decembrie. Până la acea dată, se va schimba legea pensiilor și vom înțelege mai bine în ce fel se va implementa mărirea.